O scrisoare pierdută în 1916 a ajuns la destinație la mai mult de un secol de la expediere

17/02/2023 -20:08
Imagine

O scrisoare pierdută prin poștă în 1916 a fost în cele din urmă livrată la o adresa din Londra la mai bine de un secol după ce a fost trimisă din Bath, transmite The Guardian.

Purtând un timbru cu George V de un penny și ștampile poștale de la Bath și Sydenham, a fost pusă în cutia poștală a apartamentului din zona Crystal Palace al regizorului de teatru Finlay Glen în 2021.

Era adresată lui Katie Marsh, care era căsătorită cu comerciantul de timbre Oswald Marsh, și a fost trimisă de prietenă ei Christabel Mennell, care se află în vacanță la Bath, potrivit cercetărilor lui Stephen Oxford, editorul The Norwood Review, o revista de istorie locală.

„Dragă mea Katie, am nevoie de ajutorul tău – îmi este destul de rușine de mine după ce am spus ce am făcut la cerc”… începe scrisoarea.

Royal Mail a spus că „nu știe ce s-a întâmplat”, dar Oxford a spus că probabil că scrisoarea s-a pierdut la biroul de sortare din Sydenham, care a fost închis. „Cred că este în curs de reamenajare. Deci, în acest proces trebuie să fi găsit această scrisoare ascunsă undeva, poate căzută în spatele mobilei.”

„Zonele Upper Norwood și Crystal Palace au devenit foarte populare printre oamenii bogați din clasa de mijloc la sfârșitul anilor 1800 și începutul anilor 1900. Scrisoarea este de la Christabel Mennel, fiica unui comerciant local de ceai, Henry Tuke Mennell. Și era prietenă cu Catherine – sau Katie – Marsh.

„În 1901, Oswald Marsh era înregistrat în Crystal Palace că locatar și comerciant de timbre. Avea 20 de ani atunci și bănuiesc că primea bani de la tatăl sau, care era un arhitect destul de bogat din Irlanda de Nord. Erau o familie de quakeri.” (sectă protestantă numite și Societatea Religioasă a Prietenilor, mișcare creștină înființată de puritanul englez George Fox la jumătatea secolului al XVII-lea.)

Oswald, care s-a căsătorit cu Catherine în 1904, avea să devină un comerciant de timbre foarte apreciat, care a fost adesea chemat că martor expert în cazuri de fraudă cu timbre, iar mai târziu s-a mutat într-o casă în stil victorian cu grajduri.

Casă unde trebuia să ajungă scrisoarea a fost demolată demult, pe locul ei ridicându-se un bloc. Părți ale scrisorii sunt greu de citit, dar menționează că cineva nu se simte bine.

Glen, în vârstă de 27 de ani, a spus că atunci când el și prietenă lui, Lucy, au văzut prima dată dată de pe plic, „ne-am gândit că este 2016, apoi am văzut că are ștampila regelui și ne-am dat seama că este de fapt 1916, așa că am crezut că este OK să o deschidem. Am fost destul de intrigați cum de a durat atât de mult timp să ajungă la destinație, dar ne-am gândit că trebuie să fi fost depozitată undeva în biroul de sortare și un secol mai târziu a fost găsită și cineva a băgat-o în cutia poștală.”

Inițial, cei doi tineri au băgat scrisoarea într-un sertar unde a stat ceva vreme. Plicul era într-o stare destul de bună, deși un pic cam deteriorat în partea de sus.

„Ne-am ținut de ea și am încercat să o descifrăm, deși unele părți sunt greu de citit. Și apoi am luat legătură cu societatea istorică locală, pentru că m-am gândit că ar putea să ne vorbească despre oamenii implicați. Nu am avut idee că atât de mulți oameni o vor găsi interesantă”, a adăugat Glen.

sursa