O scriitoare rusă, autoare a unor romane cunoscute, și-a dat bluza jos într-un avion, apoi l-a mușcat pe un stewart. Ar putea interveni Duma de stat

16/02/2023 -21:34
Imagine

Angelika Moskvitina, scriitoare rusă, autoare a unor romane de succes, a făcut un scandal uriaș într-un avion al companiei Aeroflot. Rusoaica disperată după o țigară voia să fumeze în avion și a provocat un scandal imens. Femeia și-a dat bluza jos și l-a mușcat pe un membru al echipajului, care a încercat să o acopere.

Zborul Aeroflot de la Stavropol la Moscova a fost afectat de o serie de turbulențe, iar femeia, identificată drept Angelika Moskvitina, în vârstă de 49 de ani, a simțit nevoia imperioasă de a fuma. Din primele date ale anchetei, s-a închis inițial în toaleta avionului, la înălțimea de 10.000 de metri, și a început să fumeze, arată publicația Daily Star, conform tvr.ro.

După ce a fost descoperită și i s-a cerut să stingă țigara „a încercat să pătrundă în cabina de pilotaj și a cerut să i se permită să fumeze", arată sursa citată.

Martorii cred că femeia era sub influența alcoolului, iar în urma unui șir de replici cu pasagerii și membrii echipajului, și-a dat jos bluza, dezvelindu-și ostentativ sânii în fața celorlalți călători, printre care se aflau și copii.

Pe filmulețul scandalului, se aude dialogul cu membrii echipajului : „Doamnă, luați loc și îmbrăcați-vă. Unde vă sunt hainele? Înțelegeți că încălcați regulile de comportament din avion? Sunt copii aici. Respectați-i măcar pe ei".

„Eu respect copiii. Mai mult, iubesc copiii.. (...) Înțeleg că voi merge la spitalul de nebuni sau într-o închisoare. Dar eu vreau să merg în cabina de pilotaj" a spus pasagera recalcitrantă.

Femeia s-a săturat apoi de insistențele echipajului și ale celorlalți pasageri de a se îmbrăca și a răbufnit: „Plecați de aici, puteți să mă omorâți, dar eu tot fumez”.

Un stewart a încercat să o acopere cu forța, iar situația a degenerat, rusoaica mușcându-l. Într-un final, a fost imobilizată cu șoricei de plastic.

-Хочу командира!
Сказала голая пассажирка и стала ломиться в кабину 😊
-Первым делом самолёты, а этим нас не удивишь!
Ответил командир 😂 pic.twitter.com/190CZioECR

— Андрей Литвинов (@pilot_litvinov) February 15, 2023

Un medic, care se afla întâmplător la bord, a monitorizat-o până la aterizarea avionului.

Avionul a aterizat în cele din urmă pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova, iar compania Aeroflot a emis o poziție oficială, solicitând autorităților reglementări aspre pentru persoanele care provoacă scandal în avioane.

„A ignorat avertismentele repetate ale echipajului și a încercat să pătrundă în cabina de pilotaj. Din cauza comportamentului agresiv al pasagerei, comandantul aeronavei a decis să folosească un mijloc de constrângere asupra ei. Aeroflot subliniază că acest caz dovedește încă o dată necesitatea urgentă la nivel legislativ de a înăspri pedepsele pentru scandalagii din spațiul aerian, inclusiv prin crearea unei liste negre de pasageri agresivi, la nivelul tuturor companiile aeriene."