O nouă ședință de judecată în dosarul finanțării ilegale a Partidului Socialiștilor, în care este vizat Igor Dodon, a fost amânată. Drept motiv pentru amânarea ședinței a servit faptul că avocații socialistului nu s-au prezentat în instanță.
Mai exact, a declarat Dodon, doi dintre avocați sunt în concediu medical, iar al treilea s-ar afla în deplasare peste hotare.
Potrivit procurorului de caz, Petru Iarmaliuc, acțiunile lui Dodon și ale apărătorilor săi reprezintă o metodă de tergiversare a examinării dosarului. Într-un comentariu pentru Moldova 1, el a menționat că, dacă și la următoarea ședință avocații nu se vor prezenta, el va solicita un apărător din oficiu.
De remarcat că este a doua ședință de judecată amânată în această săptămână.
Igor Dodon a fost reținut în luna mai 2022 și este învinuit de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Mai exact, lui Dodon i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din Republica Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova” (PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților formațiunii.
Suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc și Iaralov pentru a negocia, în calitatea sa de președinte al Republicii Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile Partidului Democrat din Moldova (PDM) și personal lui Vladimir Plahotniuc privind crearea unei coaliții de guvernare PDM - PSRM. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a portofoliilor ministerelor în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc de răspundere penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care se aflau în gestionarea organelor de drept din Federația Rusă.