O moldoveancă, reținută la Aeroport cu mii de euro și dolari nedeclarați. Care a fost explicația femeii

25/07/2022 -08:21
Imagine

O moldoveancă de 48 de ani a fost prinsă la Aeroportul Internațional Chişinău cu mii de euro și dolari nedeclarați.

Incidentul a fost consemnat în dimineața zilei de azi, 25 iulie, în jurul orei 05:50.

Astfel, în cadrul controlului, în bagajul de mână al pasagerei s-au depistat 25.180 de euro și 9.450 de dolari, care nu au fost declarați. 

Pasagera a declarat că nu a cunoscut metoda și procedura de scoatere a mijloacelor financiare din Republica Moldova. 

Cazul este transmis către Direcția urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.