O moldoveancă stabilită în Germania, care periodic revine în Republica Moldova, nu a fost lăsata să intre în țară pe motiv că în acte figurează ca decedată și, respectiv, pașaportul nu mai este valabil. Într-un final femeia a ajuns la Chișinău, iar acum trebuie să-și ,,recapete viața înapoi”, scrie ProTV.
Maria Mereuță muncește în Germania și în fiecare vară revine acasă, la copii. Femeia spune că până acum trecea frontiera cu pașaportul românesc, însă de această dată a decis să îl folosească pe cel moldovenesc. Ajunsă în țară, însă, … surpriză: „Când am ajuns la secția de pașapoarte. Am așteptat o oră și ceva, apoi m-au primit. Când mi-a spus doamna ce se întâmplă cu pașaportul meu, a trecut rece prin mine. (…) Mi-a spus că sunt înregistrată ca decedată din 2021 și că trebuie să demonstrez că suntem aceeași persoană. (…) Sunt în stare de șoc. Nu mai știu ce să fac. Pe data de 30 trebuie să mă întorc înapoi în Germania”, povestește femeia.
Potrivit sursei citate, femeia a primit un certificat pentru a trece vama. Ajunsă la Chișinău, ea a mers la Agenția Servicii Publice (ASP) pentru a cere explicații. În lipsa unui răspuns, Maria Mereuță spune că s-a adresat după ajutor la un avocat. Află mai multe în www.protv.md.