O vloggeriță și-a tricotat rochia de mireasă folosind fire din mătase. A filmat întregul proces într-un jurnal creat pe rețelele de socializare. Fanii au reacționat pe măsură iar rezultatul este de-a dreptul impresionant, scrie avantaje.ro.
Ea a spus că detaliul preferat la rochie a fost volanul din partea de jos.
Veronica, locuiește în Helsinki, Finlanda, și este cunoscută pentru vlogurile sale de croitorie și croșetat, având aproximativ 251.000 de abonați pe canalul ei de YouTube și peste 147.000 de urmăritori pe Instagram. Pentru a-și crea rochia de mireasă, Veronica a plasat o comandă de aproximativ 50 de fire de mătase pură, care au costat-o mai puțin de 300 de dolari.
În videoclipul care detaliază procesul de creare a rochiei, ea a recunoscut că plasarea comenzii firelor a fost o decizie uriașă: „N-am idee dacă aceste trei săptămâni vor fi pline de lacrimi și de frustrare', a spus ea, „și poate că nu va merge deloc așa cum am planificat. Dar acum sunt foarte încrezătoare'.
Apoi Veronica a scris un jurnal cu întreaga călătorie de la început până la sfârșit transformând totul într-un videoclip frumos și emoționant de 46 de minute. Înainte de a intra în partea de tricotat a proiectului, Veronica și-a făcut timp să schițeze potențialele modele de rochii. După cum vă puteți imagina, au existat câteva lacrimi vărsate pentru acest proiect cu miză mare: a trebuit să modifice o parte semnificativă din munca ei cu o săptămână înainte de ziua ei cea mare, deoarece era nemulțumită de felul în care ieșise. Totuși, până la urmă, ea a reușit ca prin minune să finalizeze rochia cu câteva zile înainte de nuntă. Produsul final a fost o piesă de o măiestrie uimitoare, în care Veronica a folosit multe tehnici geniale de croșetat, dând naștere unei rochii speciale și cu totul unice.
Mireasa care și-a croșetat rochia inspirată de like-uri și mesaje
Ea a postat o poză a rochiei ei de mireasă pe Instagram în ziua cea mare, scriind: „Cumva am reușit să-mi tricotez rochia de mireasă în 6 săptămâni!!!' Apoi a continuat să mulțumească tuturor urmăritorilor și susținătorilor pentru că au fost alături de ea pe tot parcursul călătoriei emoționale. „Vreau doar să le mulțumesc tuturor celor care m-au urmărit de-a lungul călătoriei de a crea această rochie', a scris Veronica, atribuind succesul rochiei celor care i-au dorit binele pe rețelele de socializare. „Fiecare comentariu, mesaj și like mi-au dat energia de a continua să tricotez pe parcursul acestor săptămâni și să planific această nuntă în doar o lună și jumătate, mulțumesc.'
Ea a mărturisit că lucrul preferat la rochie a fost volanul de la partea de jos, scriind: „Ultimul volan de la partea de jos a rochiei i-a dat acel final „wow! efectul pe care îl urmăream, slavă Domnului ideea mea a funcționat!' Ea a adăugat că se simte recunoscătoare pentru inspirație și pentru rochie. „Ieri a fost o zi plină cu atât de multă dragoste și râsete, lacrimi de bucurie, prieteni buni, dans, îmbrățișări și sărutări, prăjituri, iar astăzi sunt plină de multă recunoștință', a scris ea.