O fetiță de 3 ani a căzut din microbuz după ce ușa s-a deschis din mers. „S-a rostogolit ca o minge în drum”

19/03/2022 -20:09
Imagine

O fetiță de trei ani a căzut dintr-un microbuz în timpul deplasării. Cazul ieșit din comun s-a produs în dimineața zilei de sâmbătă la Ungheni, transmite news.ungheni.

Potrivit publicației, incidentul s-a produs în jurul orei 08:00  în sectorul Tineretului din municipiul Ungheni. Jurnaliștii au fost contactați de un martor, după care și mama micuței a  luat legătura cu ei, scrie tv8.md.

Potrivit martorilor, microbuzul circulă pe ruta numărul 6 din Ungheni și era plin până la refuz în momentul producerii incidentului.    

„În plină viteză, ușa  s-a deschis și o fetiță de 3 anișori a căzut din microbuz”, a spus martorul.

Mama copilei le-a spus jurnaliștilor că-și ducea copilul la grădiniță. A decis să urce în microbuzul arhiplin pentru că „era frig afară”. Abia după ce a urcat și au pornit din loc, femeia a înțeles că ușa nu se închide.

„Știu ca este și vina mea, într-un fel sau altul, da  neavând încotro, totuși am urcat. De câteva ori am încercat sa închidem ușa, dar în zadar. Aceasta nu se închidea, probabil că era cu defect”, a povestit femeia.

Copila a căzut din microbuz în momentul în care șoferul a accelerat, iar pasagerii au încercat să se țină unul de altul.  

”Domnița de lână noi și-a pierdut echilibrul. Am vrut să o ajut, respectiv, am luat mâna cu care o țineam pe fetița mea ca să o țin pe domniță. În acel moment, portiera s-a deschis și fetița mea cade din microbuz. Îngerașul meu s-a rostogolit ca o minge pe drum”, a povestit mama copilei.

„La moment, am împietrit și mi-a fugit pământul de sub picioare. Am crezut că pierd totul. Mare ne-a fost norocul că în spatele microbuzului nu se afla nici-un autoturism. Mulțumesc  Doamne!”, a mai spus femeia.

Micuța s-a ales cu o sperietură zdravănă și cu traumatisme ușoare la mâini. Părinții au depus o plângere la poliție.