În majoritatea cazurilor, victimele nu-și mai pot recupera banii pierduți.
Una dintre victimele escrocheriilor online spune că totul a început de la publicitatea pe care a văzut-o despre bursele de valori, care i-a trezit interesul. S-a înregistrat pe un site, iar la scurt timp a fost sunată de un bărbat. Acesta vorbea în rusă și s-a prezentat drept broker din Letonia, gata să o ajute să câștige bani ușori, transmite tv8.md.
Tot ce trebuia să facă era să investească o sumă de bani, pentru care i s-a promis o dobândă destul de avantajoasă. A început cu 150 de euro, din care a câștigat 26 de euro, apoi i s-a propus să mărească suma.
Ademenită de câștigurile care creșteau ca pe drojdii, femeia a decis să investească peste 100.000 de lei. Doar că imediat după ce a depus banii, așa-numitul broker a dispărut. La fel și banii, pe care nu i-a mai văzut. Acum, când se uită în urmă, își dă seama că a fost trasă pe sfoară foarte strategic.
„Vorbește ca un psiholog. Vorbește foarte atent, îți explică. Îți spune că la orice întrebare îți poate da răspunsuri. Poți să întrebi și el îți dă răspunsuri la orice întrebare. Îți scrie când lucrează bursa, când nu lucrează, absolut tot”, a menționat victima.
Femeia spune că s-a lăsat atrasă în această schemă inclusiv din cauză că persoanele care au contactat-o i-au prezentat un set de acte, care, chipurile, demonstrau că afacerea e una legală. Toate, însă, s-au dovedit a fi false. Vezi continuarea aici.