O femeie însărcinată a fost sfâșiată de câini, în Franța

20/11/2019 -15:11
Imagine

O tânără care îşi plimba câinele într-o pădure din nordul Franţei a murit după ce a fost atacată de câini care participau la o vânătoare, în apropiere, a declarat marţi o sursă judiciară.

Moartea femeii, în vârstă de 29 de ani, în pădurea Retz, la 150 km de graniţa cu Belgia, a survenit în urma unei hemoragii cauzate de mai multe muşcături la membrele superioare şi inferioare, precum şi la cap, a indicat procurorul din Soissons, Frederic Trinh, într-un comunicat, potrivit Agerpres.„Au fost prelevate probe de la 93 de câini, de la cei aparţinând victimei (5 în total) şi de la cei care au participat la o vânătoare organizată în apropiere”, a indicat parchetul.„Este vorba în special de identificarea câinelui sau câinilor ucigaşi”, a continuat procurorul, precizând că femeia prezenta atât muşcături “ante mortem” cât şi “post mortem”.Victima, însărcinată, şi-a sunat iubitul, potrivit spuselor acestuia, pentru a-i semnala „prezenţa unor câini ameninţători” în timp ce-şi plimba câinele.