O familie de români, ameninţată cu drujba de un vecin pentru că nu avea loc să treacă cu tractorul. Individul nici nu avea permis de conducere

06/10/2022 -14:31
Imagine

Au fost clipe de panică pe o stradă din localitatea gorjeană Berlești. Mai multe persoane care fac parte din aceeaşi familie au fost ameninţate de un vecin agresiv. Bărbatul i-a ameninţat cu o drujbă, nemulţumit de faptul că nu avea suficient loc să treacă cu tractorul.

Atacatorul se afla la volanul unui tractor, iar când a ajuns în dreptul vecinilor săi a coborât din vehicul şi i-a ameninţat cu drujba, fiind nemulţumit de faptul că aceştia nu-i fac loc pentru a trece. Alerta a fost dată imediat de nora, respectiv cumnata celor ameninţaţi.

În urma verificărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul nu deţinea nici permis de conducere, astfel că au întocmit pe numele lui un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.