O bucată de tavan s-a prăbușit într-un spital din România

07/12/2021 -15:24
Imagine

O bucată de tavan dintr-o clădire a Spitalului din Lugoj, județul Timiș, s-a prăbușit în noaptea de luni spre marți, scrie digi24.ro.

Managerul spitalului, Ionuț Cocoș, a spus că tavanul s-a prăbușit în spălătoria spitalului și că niciun angajat al spitalului nu era în incintă în momentul incidentului

Zona afectată a fost delimitată, iar managerul spune că daunele vor fi evaluate și este nevoie de lucrări „serioase” în zonă.

„S-au făcut lucrări de reabilitare acolo în urmă cu mai puțin 3 ani, dar acum e nevoie de o reabilitare serioasă”, a spus managerul.

În același spital, în urmă cu câteva luni, o lampă s-a desprins în sala de operații și a lovit o asistentă în cap. Femeia a ajuns atunci la un spital unde a primit îngrijiri.