În Republica Moldova, a decedat încă un pacient de Covid-19. Este vorba despre o persoană din sistemul medical.
Femeia avea 79 de ani și a decedat în această dimineață.Informația a fost confirmată, în această dimineață, de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu."Persoana care a decedat vine din sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească. Este vorba despre o doamnă de 79 de ani, care și-a dedicat viața sistemului medical. A fost internată la spital în data de 19 martie. Avea mai multe probleme de sănătate, inclusiv diabet zaharat, insuficiență cardiacă. Aduc condoleanțe familiei. Îmi exprim recunoștința pentru faptul că ea este eroul sistemului de sănătate prin dedicația de care a dat dovadă și prin faptul că până în ultimul moment a fost cea care a salvat vieți", a menționat ministrul Sănătății.