Numărul tinerilor care aleg învățământul dual în Republica Moldova a crescut semnificativ în ultimii ani, reflectând interesul tot mai mare pentru formarea profesională practică și adaptată cerințelor pieței muncii. Ministerul Educației și Cercetării anunță noi investiții și obiective ambițioase pentru dezvoltarea acestui sector esențial.
Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, în perioada 2023–2025, numărul elevilor admiși anual în învățământul dual a crescut cu 70%, de la 1.000 la 1.700 de persoane. Această creștere este susținută de implicarea a peste 200 de agenți economici, care colaborează cu școlile profesionale și colegiile pentru a asigura pregătirea practică a tinerilor.
Ministrul a subliniat că învățământul dual reprezintă una dintre prioritățile strategice ale MEC, iar obiectivul este ca, până în 2029, să fie admiși anual 2.500 de tineri, ceea ce ar reprezenta aproximativ o treime din totalul elevilor din școlile profesionale și colegii.
Bugetul destinat acestui tip de educație a fost triplat în ultimii ani, ajungând de la 5 la 15 milioane de lei, iar autoritățile pregătesc un nou proiect de 60 de milioane de euro, finanțat cu sprijinul Uniunii Europene și al Băncii Consiliului Europei. Proiectul va fi implementat începând cu finalul anului 2026 și va avea ca scop modernizarea școlilor profesionale și creșterea calității pregătirii teoretice și practice.
Ce este învățământul dual?
Învățământul dual presupune partajarea responsabilităților între companie (unde elevii fac practică) și instituția de învățământ (unde asimilează teoria). Astfel, tinerii dobândesc abilități reale, relevante pentru piața muncii, crescându-și șansele de angajare imediată după absolvire.