Cristiano Ronaldo (38 ani) și Georgina Rodriguez (29 ani) se adaptează la viața în Arabia Saudită. Modelul argentinian cu origini spaniole s-a mutat cu Cristiano Ronaldo în Arabia Saudită după contractul stelar semnat de superstarul portughez, prin care a devenit cel mai bine plătit jucător din istoria fotbalului. Georgina a cucerit deja presa saudită cu aparițiile sale, iar într-un interviu acordat recent a vorbit despre partenerul său.
În dialog cu Sportweek, Georgina Rodriguez a oferit detalii din viața de cuplu cu Cristiano Ronaldo, cu care formează o pereche din 2017, după ce s-au întâlnit în magazinul de lux în care ea era vânzătoare.
„Cristiano este un super tată și cel mai bun soț la care aș fi putut visa vreodată”, a declarat Georgina conform Mundo Deportivo.
Totodată, în ceea ce privește „defectul” portughezului, modelul a dezvăluit la ce nu se pricepe atacantul:
„Cristiano nu gătește. După ce se antrenează toată dimineața, merită să găsească o farfurie bună și caldă de mâncare, preparată cu iubire, pe masă. Avem un bucătar, însă uneori gătesc eu”, a adăugat tânăra.