Până în prezent, Ambasada Republicii Moldova la Tel Aviv nu a primit o confirmare oficială din partea autorităților israeliene privind existența unor cetățeni moldoveni răniți în urma atacurilor cu rachete care au avut loc asupra Israelului noaptea trecută, comunică Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Reprezentanții diplomatici moldoveni susțin că se află în contact permanent cu autoritățile locale competente, pentru a verifica și clarifica informațiile apărute în mass-media.
Totodată, ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alexandr Roitman afirmă că situația de securitate rămâne dificilă și îndeamnă cetățenii să rămână vigilenți.
„Vă îndemn respectuos, repetat, să urmați toate instrucțiunile în cazul unor atacuri cu rachete. Respectarea protocolului de securitate este garanția siguranței Dumneavoastră”, a declarat ambasadorul Alexandr Roitman.
Precizăm că în presă au apărut informații despre un cetățean moldovean care ar fi fost rănit în urma atacului cu rachete de noaptea trecută și ar fi fost spitalizat.