Vladimir Putin a ieşit marţi public, la aproape un an de război să anunţe că lumea în care trăim va deveni şi mai periculoasă decât până acum. Liderul de la Kremlin a suspendat singurul tratat nuclear pe care îl mai avea cu Statele Unite şi ameninţă NATO că va răspunde dur dacă statele alianţei trimit sisteme de rachetă cu rază lungă de acţiune în Ucraina.
Vladimir Putin şi-a făcut apariţia pe scenă cu zâmbetul pe buze.
În public, 1.000 dintre cei mai credincioşi colaboratori. "Acum un an, cu scopul de ne proteja cetăţenii, teritoriul istoric, de a asigura securitate şi de a lichida ameninţarea care a apărut de la regimul de la Kiev, după lovitura de stat din 2014, am decis să lansăm o operaţiune militară", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
Timp de două ore, Vladimir Putin a acuzat Statele Unite şi NATO că se fac vinovate de ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, iar Rusia nu face decât să se apere. "Încearcă să lupte cu noi, încearcă să lupte cu Rusia. Aşa că vor încerca să se folosească de oricine, terorişti, nazişti, chiar Diavolul însuşi, ca arme împotriva Rusiei", spune Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.
"Ei au început războiul și noi am folosit şi folosim forța pentru a-l opri", a adăugat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei.