Noi dezvăluiri în cazul morții suspecte a Liubei Babuțchi: martoră-cheie acuză încercări de mușamalizare și activitate medicală ilegală în salonul „Dr. Serebrova”

09/10/2025 -16:01
Imagine

Apar noi detalii șocante în cazul morții suspecte a Liubei Babuțchi, femeia de 35 de ani din Chișinău, decedată după o intervenție estetică efectuată într-un salon de înfrumusețare ce se prezenta drept coafor. O martoră-cheie din dosar, Alina Gogua, a oferit echipei „Life MD Documentary” detalii despre tragedie și despre încercările de mușamalizare ale cazului.

Captura video

Potrivit mărturiei sale, după administrarea a trei injecții, pacienta a intrat în stop cardio-respirator. Anestezista Ecaterina Maniuc i-ar fi cerut să ascundă o fiolă de propofol, substanță narcotică utilizată pentru anestezie generală, temându-se de o eventuală pedeapsă penală. „Ecaterina Maniuc s-a apropiat de mine cu propofol și mi-a spus că acolo e narcotic și riscă pentru asta până la șapte ani. Mi-a zis că trebuie să o ascundem și mi-a propus să o pun în geantă. Eu am refuzat. Atunci ea a ascuns-o în cabinetul de alături”, a declarat tânăra.

Martora a mai precizat că nu are studii medicale și nu a participat la procedură, însă a asistat la evenimentele din salon. „După aceea, Ecaterina a dat vina pe Natalia, care nici nu trebuia să fie acolo în acel moment. Ea era cosmeticiană.”

Declarațiile confirmă suspiciunile că în salonul „Dr. Serebrova” se desfășurau activități medicale fără autorizație, inclusiv proceduri estetice complexe cu anestezie generală.

În prezent, două persoane sunt învinuite: anestezista Ecaterina Maniuc și farmacista Natalia Socoliuc, care ar fi participat ca și cosmetolog. Ambele pledează nevinovate. Proprietara salonului, Irina Borodkina, a fugit din țară la câteva ore după tragedie și, potrivit surselor, s-ar afla în Ucraina, unde ar fi deschis o nouă clinică estetică.

La ultima ședință de judecată, avocatul Ecaterinei Maniuc a promis aducerea acesteia în instanță sau organizarea unei videoconferințe, fapt ce a stârnit suspiciuni soțului victimei, Roman Babuțchi, care acuză tergiversarea procesului și încercări de a ascunde adevărul: „Au fost încercări de mușamalizare, iar cei implicați sunt protejați. Vreau doar dreptate pentru soția mea.”

Raportul medico-legal arată că Liuba Babuțchi a decedat la 30 ianuarie, în urma obstrucționării unei artere, provocată de injectarea unor substanțe străine, inclusiv propofol, în zona gâtului, bărbiei și feselor. Femeia a intrat în stop cardio-respirator, iar medicii de la Institutul de Medicină Urgentă nu au mai putut să o salveze.

Proprietara salonului a părăsit țara în aceeași zi, iar ancheta a stabilit că atât anestezista, cât și asistenta medicală care se dădea drept chirurg plastician, lucrau fără autorizații legale. Soțul victimei susține că decesul a survenit în salon, înainte ca Liuba să fie transportată la spital.

https://youtu.be/keE6mafZ2bs?si=TiI1OUlv4YSBZNLR