Pompierii au fost alertați în această seară, în jurul orei 22:30, după ce un depozit de 1300 m2 a fost totalmente cuprins de flăcări pe strada Petricani din capitală.
Conform numărului sporit de intervenție, pentru stingerea arderii au fost îndreptate 11 autospeciale de intervenție. Pentru lichidarea incendiului au fost create 4 sectoare de luptă.
La fața locului pentru localizarea și lichidarea arderii au fost antrenați 64 de pompieri, fiind creat statul major pentru gestionarea intervenției. Datorită intervenției operative a salvatorilor, focul nu a obținut răspândirea spre clădirile și depozitele din preajma. Conform IGSU, victime nu au fost raportate, iar focul a distrus bunurile electrocasnice, echipament electric și mărfuri de larg consum. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior de specialiști, scrie deschide.md.