Nicolae Botgros cere public reluarea anchetei în cazul morții Andreei Cuciuc: „Și noi avem multe semne de întrebare. Să se stabilească adevărul!”

03/11/2025 -12:54
Imagine

Maestrul Nicolae Botgros a lansat un apel public pe rețelele sociale, solicitând reluarea anchetei în cazul morții tragice a Andreei Cuciuc. Într-o postare amplă, dirijorul își exprimă solidaritatea față de familia îndurerată și subliniază că și familia Botgros este interesată să afle adevărul despre circumstanțele tragediei.

„Ce se întâmplă acum în familia noastră, dar și drama plină de suferință a familiei Cuciuc mă face să scriu aceste rânduri. Noi, familia Botgros, am fost și suntem alături de familia Cuciuc. Dar durerea și suferința, supărarea nu tot timpul ne permite să fim raționali, ci mai mult emotivi. Suntem la fel de cointeresați să se stabilească adevărul, ce și cum s-a întâmplat în acea seară în acel local unde a avut loc tragedia care a zguduit toată societatea. Să fie cercetat amănunțit, fiecare secundă, fiecare acțiune a celor prezenți în acel local”, a scris Nicolae Botgros pe Facebook.

Maestrul regretă că până acum nu au fost audiați toți tinerii prezenți la fața locului, inclusiv nepotul său Cristian, despre care spune că „este suficient de matur să poată răspunde la toate întrebările”. El subliniază că familia Botgros va răspunde la toate solicitările organelor de anchetă și propune ca, în lipsa unui dialog direct cu familia Cuciuc, comunicarea să fie realizată prin intermediul avocaților.

„Să asigurăm un proces transparent ca organele să stabilească toate circumstanțele și cauza decesului Andreei Cuciuc. Până atunci vă rugăm respectuos să dăm dovadă de raționament, să nu ne lăsăm manipulați de știri făcute doar din zvonuri și bârfe. Justiția trebuie făcută în cadrul instituțiilor de drept, poliție, procuratură, instanța de judecată. Nu la TV, radio sau pe rețelele sociale”, a transmis Botgros.

El a cerut oficial organelor competente să reia ancheta pentru a clarifica toate aspectele acestui caz nefericit și a transmis condoleanțe familiei îndurerate.

Insert Embed Code