Niagara a declarat stare de urgență înaintea eclipsei totale de Soare

30/03/2024 -18:56
Imagine

Regiunea canadiană Niagara a declarat starea de urgență, înaintea eclipsei totale de Soare, care va avea loc pe 8 aprilie și la care sunt așteptate mulțimi de oameni în zonele din jurul cascadelor. Potrivit autorităților din Regiunea Niagara, starea de urgență a fost declarată din „precauție”, scrie Antena3.ro.

„Declararea stării de urgență … întărește instrumentele pe care regiunea le are la dispoziție pentru a proteja sănătatea și siguranța locuitorilor și vizitatorilor și pentru a proteja infrastructura noastră critică în orice scenariu care ar putea apărea”, se arată într-un comunicat de presă al regiunii Niagara.

Eclipsa din 8 aprilie va fi vizibilă din zona cascadei spectaculoase, situată de-a lungul graniței dintre Canada și SUA.

Primarul orașului Niagara Falls din Ontario, Jim Diodati, a prezis „de departe cea mai mare mulțime pe care am avut-o vreodată”.

El a estimat că vor fi prezenți până la un milion de oameni, în condițiile în care 14 milioane de persoane vizitează zona în mod obișnuit pe parcursul unui an întreg.