Netanyahu: Israelul susţine decizia preşedintelui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni. Armistiţiul nu acoperă Libanul

08/04/2026 -06:36
Imagine

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a salutat încetarea focului dintre Statele Unite și Iran, anunțată de președintele american Donald Trump, însă a subliniat că armistițiul de două săptămâni nu include și Libanul, transmite The Times of Israel. Declarația a fost emisă la patru ore după anunțul făcut de liderul de la Casa Albă.

„Israelul susţine decizia preşedintelui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni, sub rezerva deschiderii imediate a strâmtorilor de către Iran şi opririi tuturor atacurilor asupra SUA, Israelului şi ţărilor din regiune”, se arată în comunicatul biroului lui Netanyahu, publicat doar în limba engleză. Totodată, Israelul afirmă că sprijină efortul SUA de a se asigura că Iranul nu mai reprezintă o amenințare nucleară, cu rachete și teroristă pentru SUA, Israel și statele din regiune.

În același mesaj, biroul premierului israelian precizează că Statele Unite ar fi transmis Israelului că se angajează să urmărească aceste obiective în cadrul negocierilor viitoare. În același timp, comunicatul punctează explicit că „armistiţiul de două săptămâni nu include Libanul”, contrazicând afirmațiile făcute anterior de premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif.

Shehbaz Sharif a declarat că armistițiul convenit de SUA și Iran ar fi valabil „peste tot, inclusiv în Liban și în alte zone”, cu efect imediat. Până în prezent, nu au fost prezentate detalii suplimentare despre cadrul exact al încetării focului și despre zonele pe care le acoperă.