Un antrenor de fitness în vârstă de 29 de ani din Rusia şi-a pierdut viaţa în Spania, în timp ce încerca să salveze o prietenă. Întreaga scenă a fost filmată de soţia acestuia.
Tragedia s-a produs în timpul unei furtuni pe litoralul Costa Blanca. Danila Gagarin şi soţia sa practicau sărituri în apele învolburate, transmite publika.md.
Tocmai ieşiseră la mal, când de ei s-a apropiat o amică din Finlanda. Tânăra a dorit să repete experienţa celor doi şi a sărit în mare, care nu era deloc liniştită.
Valurile înalte o acopereau şi ea nu putea ieşi la mal. Atunci Danila i-a sărit în ajutor. Cei doi au fost la un pas de a se salva când au urcat pe o piatră.
Însă în secunda următoare, un val gigantic i-a acoperit şi i-a lovit de pietre.
Cadavrele lor au fost găsite câteva zile mai târziu. Întreaga scenă tragică a fost filmată de soţia sportivului. Cu câteva ore înainte de tragedie aceasta a scris pe Instagram: "Vântul e puternic, valurile sunt puternice, e timpul potrivit pentru sărituri".