Alianța Nord-Atlantică a anunțat vineri demararea operațiunii Eastern Sentry (Santinela Estică), o activitate cu caracter strict defensiv menită să întărească apărarea pe flancul estic, în contextul violărilor repetate ale spațiului aerian aliat dinspre Rusia, inclusiv în Polonia și România. Decizia a fost comunicată de secretarul general al NATO, Mark Rutte, și de comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, sub a cărui autoritate va fi coordonată noua postură de vigilență, scrie PROTV.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a salutat inițiativa, subliniind că Eastern Sentry reprezintă un răspuns prompt la incidentele în care drone ale Federației Ruse au încălcat spațiul aerian suveran al statelor membre. Măsurile vor fi agile și flexibile, acoperind întreg spectrul apărării aeriene – inclusiv capabilități anti-dronă – și vor implica mijloace aeriene și terestre pe întregul flanc estic, de la Nordul Îndepărtat până la Marea Neagră. Potrivit MAE, activitatea va integra tactici și tehnologii inovatoare pentru a contracara noile tipuri de amenințări.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) din România a indicat că operațiunea demonstrează coeziunea și unitatea Alianței în fața amenințărilor tot mai complexe și evidențiază capacitatea NATO de a reacționa rapid și eficient. „Anunțul Secretarului General al NATO și al SACEUR reprezintă un nou semnal al solidarității și unității aliate de care avem nevoie în aceste vremuri complicate”, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu. El a precizat că obiectivul principal al Eastern Sentry este apărarea Alianței și creșterea eficienței răspunsului NATO în fața încălcărilor repetate ale spațiului aerian cu drone provenite din Federația Rusă, fenomen cu care se confruntă și România.
Autoritățile române punctează că evaluările și analizele de securitate privind amenințările generate de utilizarea dronelor, prezentate la nivel aliat, au contribuit decisiv la întărirea măsurilor de apărare și descurajare pe flancul estic. „România rămâne un promotor al întăririi posturii aliate pe flancul estic și un contribuitor constant, atât prin consolidarea propriei apărări, cât și prin aportul în alte domenii și regiuni ale flancului”, au transmis MAE și MApN, mulțumind aliaților pentru sprijinul constant și reafirmând participarea activă la implementarea operațiunii.
Lansarea Eastern Sentry survine după incidentele recente din Polonia, unde drone rusești au intrat în spațiul aerian aliat, și cazurile din România, unde fragmente de drone au fost identificate pe teritoriul național, precum și evenimente similare în alte state de pe flancul estic. În acest context, NATO reafirmă angajamentul de a apăra „fiecare centimetru pătrat” din teritoriul său și de a adapta coerent postura de descurajare și apărare la natura și intensitatea amenințărilor actuale.