Un motociclist în vârstă de 17 ani din orașul Căușeni a fost internat la spital la sfârșitul săptămânii trecute, cu contuzie la brațul drept și contuzie la coloana vertebrală în regiunea cervicală, după ce s-a tamponat cu motocicleta într-un autoturism de model Audi.
Foto: studio-l.online
Accidentul s-a petrecut pe 3 octombrie, în jurul orei 20:00, pe strada Alba Iulia, informează studio-l.online.
Potrivit poliției, conducătorul autoturismului nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de cotire la stânga și nu a cedat trecerea motocicletei Viper, ceea ce a dus la coliziune.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Dräger, rezultatele indicând o concentrație de alcool de 0,00 mg/l în aerul expirat.
Poliția continuă investigarea circumstanțelor accidentului.