Moldovean depistat la frontiera Albița conducând un autoturism cu număr fals de înmatriculare

10/10/2025 -14:30
Imagine

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Albița efectuează cercetări după ce un bărbat în vârstă de 44 de ani, cu cetățenie româno-moldoveană, a fost depistat conducând un autoturism cu număr fals de înmatriculare.

Pe 9 octombrie, în jurul orei 06:15, bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a ieși din România, conducând un autoturism cu număr de înmatriculare olandez. În urma verificărilor suplimentare, polițiștii au constatat că numărul aplicat aparține unui alt vehicul, iar mașina este înmatriculată în Belgia.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare. La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.