Moldova va impune vize rușilor, după ce aderă la UE? Răspunsul diplomației de la Chișinău

25/11/2025 -13:05

Actualmente, Republica Moldova nu are în plan implementarea unui regim de vize pentru cetățenii Federației Ruse. După aderarea la Uniunea Europeană, însă, țara noastră va aplica legislația comunitară în domeniu, precizează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„La momentul aderării țării noastre la Uniunea Europeană, regimul de vize aplicabil statelor terțe va fi aliniat celui în vigoare la nivelul UE, conform obligațiilor care decurg din acquis-ul comunitar.

Orice decizie în acest sens trebuie să fie bine pregătită, pentru a minimiza eventualele efecte negative și a fi implementată cu responsabilitate”, se arată într-un răspuns transmis de diplomații moldoveni, la solicitarea Realitatea.

MAE reamintește că, după ce va produce efecte juridice denunțarea acordului privind regimul liberalizat de călătorii în cadrul CSI, Republica Moldova va introduce regim de vize pentru cetățenii din Tadjikistan și Kîrgîzstan. Țara noastră nu are acorduri bilaterale de eliminare a vizelor cu aceste două state și nici nu planifică să le semneze, în contextul parcursului de aderare la UE.

Până la intrarea în vigoare a denunțării, regimul actual de călătorie rămâne neschimbat, iar cetățenii din Tadjikistan și Kîrgîzstan mai pot veni în Republica Moldova în baza regulilor existente, punctează diplomații moldoveni.