Moldova se numără printre țările pe care le aleg rușii pentru a obține dubla cetățenie sau a-și perfecta permis de ședere. Așa arată statisticile Ministerului de Interne de la Moscova.
Conform legislației ruse, cetățenii care obțin a doua cetățenie sau permis de ședere în alt stat trebuie să raporteze informațiile. TASS informează că anul trecut autoritățile ruse au recepționat aproximativ 50.000 de notificări de acest gen, transmite realitatea.md.
În 2022, mai mult de 31.000 de ruși au raportat că dețin o altă cetățenie. Alți aproximativ 19.000 au notificat despre faptul că au permis de ședere în alte state.
Cel mai frecvent rușii aleg să obțină cetățenia sau să trăiască în Israel, Ucraina, Armenia, Turcia, Germania, Georgia, Statele Unite ale Americii, Moldova, Spania, Italia și Franța.
Legislația rusă prevede pedeapsă administrativă sub formă de amendă în valoare de până la 1000 de ruble sau penală – amendă de până la 200.000 de ruble sau 400 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității.