În Moldova, pungile de plastic dispar de la vânzare!

18/01/2021 -10:23
Imagine

Aproape 30 de amenzi au împărăți oamenii legii, de la începutul acestui an, persoanelor fizice și juridice pentru faptul că nu s-au conformat și au continuat să vândă pungi sau tacâmuri din plastic.

Asta chiar dacă de la 1 ianuarie acestea erau interzise.

Totuși, dacă acum două săptămâni, la Piața Centrală, tarabele erau pline cu astfel de produse, astăzi nu se mai găsesc farfurii sau pahare din plastic. Și pungile au fost, în mare parte, schimbate cu cele biodegradabile. Măsura aduce beneficii enorme pe termen lung pentru protecția mediului și sănătății cetățenilor Republicii Moldova.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției, de la 1 ianuarie, de când a intrat în vigoare legea antiplastic, polițiștii au împărțit 29 de amenzi. 26 dintre ele au fost aplicate persoanelor fizice, adică vânzătorilor, iar 3 – persoanelor juridice. 

sursa: www.tv8.md