Moldova a lansat bursa de energie electrică: Directorul ANRE explică care sunt beneficiile pentru consumatorii

11/12/2025 -14:17
Imagine

Republica Moldova marchează o premieră pe piața energetică: a fost lansată bursa de energie electrică, iar pe 10 decembrie 2025 s-a efectuat prima tranzacție pe Piața Zilei Următoare (PZU), gestionată de Operatorul Pieței de Energie Electrică din Moldova (OPEM). Potrivit directorului ANRE, Constantin Borosan, funcționarea bursei va aduce beneficii majore atât consumatorilor, cât și producătorilor, informează MOLDPRES.

Bursa de energie electrică permite tranzacționarea energiei la fiecare oră, ceea ce stimulează concurența între participanți și conduce la îmbunătățirea calității serviciilor și la reducerea prețului. Prețul energiei se formează transparent, în funcție de cerere și ofertă, putând fi foarte scăzut sau chiar zero în anumite intervale cu surplus de producție, sau mai ridicat în orele de vârf.

Pentru consumatori, bursa deschide posibilitatea de a beneficia de oferte mai avantajoase pe piața liberă, ajustându-și comportamentul de consum. Furnizorii pot propune prețuri mai mici celor care consumă energie în afara orelor de vârf.

Producătorii, inclusiv cei cu energie regenerabilă (circa 1.000 MW capacitate instalată), pot vinde energia în funcție de cerere, oră de oră. Lansarea bursei stimulează și investițiile în sisteme de stocare și echipamente inteligente de măsurare.

Integrarea cu piața energetică europeană va permite ca prețul energiei la o anumită oră să fie identic în Moldova și România, favorizând transparența și competitivitatea.

Testul de pe 10 decembrie a verificat operabilitatea noii piețe și modul în care aceasta poate sprijini diversificarea și transparentizarea achizițiilor de energie, consolidând securitatea energetică și deschizând calea pentru investiții și integrare europeană.