Mitropolia Basarabiei obține o victorie în instanță împotriva Mitropoliei Moldovei în cazul Comunității „Sfântul Nicolae” din Telenești

06/11/2025 -10:40
Imagine

Mitropolia Basarabiei a anunțat o victorie importantă în instanță într-un dosar deschis de Mitropolia Moldovei împotriva Comunității religioase „Sfântul Nicolae” din Telenești, care în 2023 a aderat la structura canonică a Patriarhiei Române.

Avocatul Iulian Rusanovschi, care a reprezentat Mitropolia Basarabiei, a declarat că instanța a respins acțiunea Mitropoliei Moldovei „ca nefondată”. Mitropolia Moldovei a încercat să anuleze decizia Agenției Servicii Publice (ASP) prin care s-a aprobat aderarea parohiei la Mitropolia Basarabiei, însă demersul a fost respins.

Reprezentantul Mitropoliei Basarabiei a precizat că pe rolul instanțelor se află alte șase cauze similare, în care Mitropolia Moldovei încearcă să conteste aderarea unor parohii la Patriarhia Română, acțiuni considerate o încălcare a libertății religioase.

„Este o mică, dar importantă victorie. Mitropolia Moldovei încearcă să intimideze preoții care au revenit în Mitropolia Basarabiei și să-i sperie pe cei care doresc să facă acest pas. Buturuga mică răstoarnă carul mare!”, a afirmat avocatul Rusanovschi.

Imagine