Mistreț prins ilegal la Ungheni: Persoanele vinovate riscă chiar și închisoare

10/11/2025 -20:24
Imagine

O acțiune de braconaj a fost descoperită în zona satului Rădenii Vechi, raionul Ungheni, unde oamenii legii au găsit un mistreț jupuit, de aproximativ 50 de kilograme, prins ilegal cu ajutorul unui laț-capcană.

Potrivit Inspectoratului pentru Protecția Mediului, instituția a fost sesizată privind o posibilă vânătoare ilegală, iar echipa de intervenție a confirmat rapid fapta de braconaj. Autoritățile califică incidentul drept o încălcare gravă a legislației privind protecția și utilizarea fondului cinegetic.

„Braconajul reprezintă nu doar o infracțiune, ci și un act care afectează echilibrul ecosistemului și pune în pericol populațiile de animale sălbatice”, au transmis reprezentanții instituției.

Poliția din Ungheni a demarat investigațiile pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate. Conform legii, cei vinovați riscă amenzi cuprinse între 27.000 și 42.000 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității între 180 și 240 de ore sau chiar închisoare de până la 3 ani.