Feromonilor li se atribuie proprietăți uimitoare, iar dacă vei da la căutare acest cuvânt, cel mai probabil vei găsi zeci de anunțuri despre loțiuni sau parfumuri miraculoase ce sporesc atracția sexuală. Dar ce sunt feromonii și ce legătură au cu atracția sexuală umană?
Hormoni externi
Feromonii sunt un cocktail chimic, substanțe cu un miros specific, ce au un rol important în comunicarea dintre membrii unei specii de animale. Cu ajutorul feromonilor, animalele pot transmite diverse semnale: marchează teritoriul, comunică despre pericole, își pot găsi partenerul pentru reproducere. Datorită specificului lor, feromonii sunt numiți deseori „hormoni externi”, pentru că au proprietatea să influențeze comportamentul membrilor speciei stârnind reacții involuntare.
De exemplu, furnicile elimină feromoni ai stresului pentru a-i atenționa pe ceilalți membri ai coloniei despre pericolele din apropiere. De asemenea, furnicile pot elimina feromoni pentru a aduce ceilalți membri ai coloniei la locul unde au găsit mâncare.
Feromoni umani
Prezența feromonilor la diverse specii de animale ne poate face să credem că și corpul uman elimină feromoni, teorie pe care multe companii și-au construit afaceri de succes. Această teorie ar fi susținută de prezența în nasul uman a organului vomeronazal pe care îl au animalele și al cărui funcție este să depisteze feromonii. Studiile recente, însă, arată că acest organ și-a pierdut funcțiile la oameni pe parcursul evoluției, pentru că nu ar exista o cale neurală ce ar permite transmiterea informației spre creier.
Mirosul iubirii
Probabil acum te întrebi ce se conține în sticluțele pe care scrie „feromoni” și care îți promit să te facă irezitibil/ă pentru sexul opus. Cel mai probabil, cuvântul „feromoni” de pe etichetă este doar o capcană de marketing, iar în interior vei găsi doar substanțe odorizante sintetizate chimic. În cel mai bun caz, produsele ce conțin „mirosul iubirii” te-ar face atractiv/ă doar pentru femelele porcilor. Asta pentru că în lista de ingrediente se conține androstenona și androstenolul prezenți în saliva mistreților masculi, substanțe descoperite și la oameni. La aceste substanțe reacționează femelele mistreț în perioada fertilă.
Totuși, mirosul contează, însă într-o altă manieră. Într-o serie de experimente, s-a ajuns la concluzia că mirosurile funcționează în asociere. Astfel, a fost posibil ca șoarecii care au fost învățați să asocieze mirosul cărnii descompuse cu fertilitatea femelei, continuau să aleagă femelele care emanau un astfel de miros. Asta ar explica de ce îți place atât de mult mirosul persoanei pe care o iubești sau de ce îți place la nebunie un miros care se asociază direct sau indirect cu prima dragoste. În cazul oamenilor, mecanismul este altul – nu mirosul specific provoacă atracția, ci atracția te face să preferi un anumit miros.
sursa: www.moldova.org