Mireasă criticată pentru ținuta pe care a ales să o poarte la nuntă: ”Te-ai îmbrăcat așa ca să fii în centrul atenției!”

21/03/2023 -15:48
Imagine

O femeie a fost criticată dur pentru ținuta pe care a ales să o poarte la o nuntă, unii dintre internauți considerând-o total nepotrivită pentru un astfel de eveniment, scrie peroz.ro.

Olivia Burrows Sutherland, o femeie de 29 de ani din Melbourne, le-a cerut părerea celor 73.000 de urmăritori de pe TikTok în privința unei ținute pe care voia să o poarte la o nuntă.

”Am nevoie de ajutorul tău. Ce să port?”, și-a întrebat ea fanii în dreptul videoclipului în care apare cu o fustă lungă, cu volane, pe care voia să o asorteze fie cu o bustieră bej, fie cu una neagră.

Tânăra, care este activă pe rețelele sociale, unde face publice videoclipuri în care împărtășește sfaturi de modă, a fost criticată ulterior pentru ținuta aleasă, unii dintre internauți fiind de părere că este ”prea mult” pentru un astfel de eveniment.

Nu m-am așteptat ca această ținută să stârnească atâtea controverse, însă știu că atunci când vine vorba de nunți și de invitați, toată lumea are o părere. Înțeleg că nu este un outfit pentru o nuntă tradițională, că moda a evoluat, iar aceste seturi cu două piese sunt populare în prezent”, a explicat ea ulterior.

Videoclipul postat de Olivia a fost văzut de mai bine de 200.000 de persoane și a atras numeroase comentarii: ”Fusta e superbă, dar topurile nu sunt potrivite pentru o nuntă.”, ”Fusta e superbă, dar ar trebui să găsești alt top!”, ”Te-ai îmbrăcat așa ca să fii în centrul atenției!”, au reacționat fanii.