Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a lăcrimat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8 , după ce a fost întrebat despre averea familiei și achiziția unui BMW X5 nou, în valoare de 99.000 de euro, procurat prin leasing în 2025.
Emil Ceban a declarat că toate veniturile familiei sale sunt legale și declarate, iar automobilul a fost achiziționat înainte ca el să devină deputat sau ministru. Oficialul a explicat că atât el, cât și soția sa, medic de profesie, au avut salarii mari, iar familia deține o firmă activă din anii ’90, de la care primește dividende.
„Eu nu spun la nimeni că prima înscriere a mea a fost măturător la Spitalul Republican. Am trăit cu familia 17 ani în cămin. Tot ce avem noi este declarat și nu este un leu în plus de undeva”, a declarat Emil Ceban.
Referitor la achiziția BMW-ului X5, ministrul a menționat că decizia a fost luată după ce a aflat despre o posibilă majorare a taxelor pentru mașini noi. „Noi, familia, în viața noastră n-am avut o mașină nouă. Tot timpul a fost la a doua mână. Și-am hotărât că deja la 60 de ani, când am să mai am o mașină nouă?”, a explicat Ceban, precizând că automobilul a fost comandat din vară, înainte de a deveni ministru, și livrat ulterior. Achiziția a fost făcută prin leasing pe 5 ani, iar suma totală este declarată.
Ministrul a subliniat că întregul proces este transparent, iar toate veniturile familiei provin din surse legale.