Ministrul moldovean al Afacerilor Externe a avut o discuție la telefon cu omologul său român

24/02/2022 -17:01
Imagine

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a desfășurat o convorbire telefonică cu omologul său român Bogdan Aurescu.

Potrivit Serviciului de presă al MAEIE, în cadrul discuției oficialii au reiterat sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, făcând apel la soluționarea prin metode pașnice a oricăror conflicte. Totodată, a fost accentuată imperativitatea respectării principiilor de bază ale dreptului internațional. 

Având în vedere că unul dintre efectele crizei din Ucraina este generarea fluxurilor de refugiați către țările vecine, vicepremierul Nicu Popescu a făcut un apel către România, precum și către statele membre ale Uniunii Europene, de a sprijini Republica Moldova în efortul de primire și acomodare a refugiaților din Ucraina pe teritoriul țării noastre. 

„Rămânem în contact permanent cu domnul ministrul Aurescu pentru schimburi de informații și coordonare a activităților de contracarare a pericolelor aferente conflictului din Ucraina”, a menționat ministrul Nicu Popescu.