Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a dat asigurări că statul va continua să sprijine cetățenii prin acordarea compensațiilor la căldură și în acest an. Astfel, în sezonul de încălzire care urmează, autoritățile își asumă responsabilitatea de a susține consumatorii casnici, a precizat demnitarul într-o declarație pentru ipn.md.
„Cu siguranță vom fi aproape de cetățeni, iar compensațiile vor începe din luna noiembrie”, a anunțat Alexei Buzu, fără a detalia însă criteriile de acordare a ajutoarelor.
În paralel, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a comunicat că lemnele pentru iarnă vor fi comercializate la prețurile din anul precedent. Acesta a dat asigurări că stocurile sunt suficiente și a infirmat zvonurile privind scumpirile recente. „Rezerve pentru iarnă sunt destule, iar faptul că s-au scumpit lemnele este un fals și prețul a rămas același”, a declarat Lazarencu.
În contrast, prețul cărbunelui a crescut cu 300 de lei într-un an, de la 4.800 de lei în 2024 la 5.100 de lei în acest an, însă lemnele nu vor suferi modificări de preț similare.