Mercedes de 180.000 de dolari, achiziționat la Moldovagaz. Igor Grosu: ,,E pe gaz sau benzină?”

04/03/2023 -14:23
Imagine

La prezentarea raportului de audit al companiei Moldovagaz, deputata PAS, Maria Pancu a declarat că în anul 2009 compania a achiziționat un Mercedes-Benz în sumă de 180 mii de dolari.

În glumă președintele Parlamentului, Igor Grosu a întrebat dacă mașina luxoasă este pe gaz sau benzină. „La noi se face moldovenește. Este cumpărată o mașină scumpă după care este trecută pe gaz”, transmite www.bani.md.

Reprezentantul Curții de Conturi, Sergiu Știrbu a spus că Moldovagaz a cumpărate netransparent în perioada 2017-2021 mai multe mijloace de transport, pe care ulterior le-a vândut companiilor fiice.

Reprezentantul ANRE a spus că mijloacele de transport nu au fost incluse în tarif.