Președinta Maia Sandu, șeful Legislativului, Igor Grosu și premierul Dorin Recean au depus flori la monumentul Ștefan cel Mare pentru a marca Ziua Memoriei și Recunoștinței. Ulterior, conducerea țării s-a alăturat veteranilor războiului de pe Nistru la Marșul Memoriei. Coloana s-a îndreptat din Piața Marii Adunări Naționale spre monumentul „Maica Îndurerată”, în față cu portdrapel și Fanfara Militară, scrie Moldova 1.
„Stimați veterani, astăzi, de Ziua Memorie și Recunoștinței, ne închinăm în fața jertfirii de sine, vitejiei și patriotismului de care ați dat dovadă alături de camarazii voștri acum 30 de ani. Pe 2 martie a început războiul de pe Nistru, dar luptele, atacurile au început mult mai devreme. Nu am vrut un război, dar l-am trăit, nu am râvnit teritorii străine, dar am fost nevoiți să ne apărăm pământul nostru. 30 000 de compatrioți au luptat, 321 de eroi și-au pierdut viața, 1000 de persoane au fost rănite, însă toți v-ați ridicat pentru a apăra integritatea, independența și suveranitatea R. Moldova”, a declarat președinta Maia Sandu.
Astăzi, 2 martie, se împlinesc 33 de ani de la războiul de pe Nistru. Pe această dată, în anul 1992, conflictul s-a transformat oficial într-un război deschis, care s-a soldat cu sute de victime și cu pierderea de facto a controlului Chișinăului asupra regiunii transnistrene.
Războiul s-a încheiat oficial pe 21 iulie 1992, când președintele Rusiei, Boris Elțîn, și al Republicii Moldova, Mircea Snegur, au semnat la Moscova Acordul de încetare a focului, în prezența liderului separatiștilor, Igor Smirnov. Documentul, denumit Convenție, stipula încetarea imediată a focului, crearea unei „zone de securitate”, constituirea unor forțe de menținere a păcii din militari ai Rusiei, ai Republicii Moldova și ai regiunii separatiste, și s-a dispus crearea unei comisii care să efectueze controlul realizării acordului.