Marina Tauber, fosta deputată a Partidului „Șor” – declarat neconstituțional – a fost condamnată la 7 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru finanțarea ilegală a partidelor sau a campaniilor electorale și încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale.
Marina Tauber este acuzată de falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat și amestec în înfăptuirea justiției. Partidul „Șor” este, de asemenea, acuzat de falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale.
Concret, în campania electorală din 21 noiembrie 2021 pentru funcția de primar al municipiului Bălți, Tauber ar fi primit 9,7 milioane de lei de la grupul criminal organizat Șor, din care peste 740.000 de lei ar fi fost introduși fals ca donații din partea a 104 persoane fizice.
În calitate de vicepreședintă a Partidului „Șor”, Tauber ar fi acceptat finanțarea partidului din partea grupului Ilan Șor în valoare de 195 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 8,5 milioane au fost transmise sub controlul organului de urmărire penală, iar 9 milioane au fost ridicate în urma perchezițiilor.
Marina Tauber a declarat că este nevinovată și a susținut că dosarul este unul politic. „Să fiu judecată că vreau binele țării noastre este o onoare și voi aștepta cu demnitate orice decizie a magistraților”, a spus ea într-un video publicat pe rețelele sociale.
Pe 7 ianuarie 2025, Tauber a părăsit Republica Moldova, zburând în Turcia după ce a primit permisiunea instanței. De atunci, nu s-a mai prezentat la nicio ședință de judecată, iar potrivit autorităților, se află în prezent în Rusia, publicând frecvent imagini alături de Ilan Șor la Moscova.
Numele Marinei Tauber figurează pe mai multe liste internaționale de sancțiuni, inclusiv în Regatul Unit și Uniunea Europeană, fiind acuzată de implicare în tentative de destabilizare a Republicii Moldova.