Mai multe familii au semnalat pe rețelele sociale întârzieri la plata indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, însă reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS) asigură că transferurile vor fi finalizate până la sfârșitul săptămânii.
În ultimele zile, părinții au exprimat îngrijorări privind neplata indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, unii afirmând că au fost informați despre întârzieri, iar alții vehiculând zvonuri nefondate despre posibila neplată a sumelor pentru luna decembrie.
Serviciul de presă al CNAS a clarificat pentru Realitatea că nu este vorba despre o întârziere reală. Pe data de 3 decembrie, au fost achitate pensiile și alocațiile sociale pentru beneficiarii cu carduri bancare, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei. Totodată, finanțarea pentru cei care primesc plățile prin Poșta Moldovei, în sumă de 253 milioane lei, a fost asigurată.
Referitor la indemnizațiile pentru familiile cu copii, CNAS a precizat că acestea vor fi finanțate până la sfârșitul săptămânii în curs. Funcționarii au subliniat că plata pensiilor, alocațiilor sociale și indemnizațiilor pentru copii se realizează în mod obișnuit în prima săptămână a fiecărei luni.