Mama lui Emilian Crețu, în lacrimi. Motivul pentru care a plâns

29/06/2021 -15:38
Imagine

Anastasia Crețu, mamă a patru copii, nu şi-a putut stăpâni lacrimile și emoțiile după ce a ascultat noua piesă ,,Înc-un pas”, lansată de fiul său, Emilian Crețu. Două surori, fratele, dar și nepoata actorului se află în străinătate, iar acesta este motivul pentru care mama fraților Crețu s-a simțit copleșită.

„Ne-am săturat strigă lumea într-un glas,/ Că am rămas numai urme pe atlas/ Ei ne-au furat fără milă și rușine/ Încă un pas, Moldova, încă un pas”, este refrenul piesei.

,,Viața asta este foarte scurtă, dar dacă o mai pune în valizele astea care se duc și vin prin lume… Și oamenii, și bătrânii care suferă și așteaptă nepoții să vină acasă, tare greu vin”, spune Anastasia Crețu, frământată de dorul copiilor plecați în lume. Video!

Lansată aseară, piesa lui Emilian Crețu a adunat peste 120 mii vizualizări pe youtube. Aceasta este dedicată familiilor de moldoveni rupte în bucăți din cauza migrației.