Mama lui Aleksei Navalnîi și-a văzut ultima oară fiul în urmă cu patru zile

17/02/2024 -10:20
Imagine

Liudmila, mama lui Aleksei Navalnîi a declarat că fiul său „era în viață, sănătos și fericit” atunci când l-a văzut pe acesta ultima oară, în data de 12 februarie, informează publicația rusă Novaia Gazeta.

Foto: digi24.ro

„Nu vreau să aud niciun fel de condoleanțe”, a scris mama lui Navalnîi, într-o postare publicată pe Facebook, transmite digi24.ro.

Liderul încarcerat al opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi a murit, a anunțat penitenciarul în care era închis disidentul rus, vineri. 

Într-un comunicat publicat pe site-ul său, Serviciul Penitenciar Federal al regiunii Iamalo-Neneția a scris că Navalnîi „s-a simțit rău” după o plimbare, vineri, și „aproape imediat și-a pierdut cunoștința”. 

Dmitri Peskov a anunțat că Vladimir Putin a fost informat de moartea opozantului. Aleksei Navalnîi avea doar 47 de ani. 

„După o plimbare în districtul autonom Iamalo-Neneția, Navalnîi s-a simțit rău și aproape imediat și-a pierdut cunoștința”.

Conform autorităților penitenciarului, au fost chemați medicii dar aceștia nu au putut să-l mai resusciteze pe Navalnîi. 

Ultimul mesaj postat de Navalnîi a fost publicat pe contul său de X/Twitter în data de 14 februarie, când opozantul lui Putin anunța că tocmai fusese trimis pentru încă 15 zile în carceră, a patra oară în mai puțin de două luni.

Menționăm că politicianul Alexei Navalnîi a murit pe 16 februarie în colonia penală nr. 3 din regiunea autonomă Yamalo-Nenets. Acest lucru este raportat de către Departamentul local al Serviciului Federal pentru Executarea Pedepselor.

Navalnîi a acuzat în ultimul său mesaj înainte să moară că șefii coloniei penale în care era încarcerat încearcă să „doboare recordul” de lingușire pe lângă președintele Vladimir Putin și că tocmai l-au trimis pentru încă 15 zile într-o celulă de pedeapsă.