Maia Sandu a vorbit la telefon cu Emmanuel Macron despre aderarea Republicii Moldova la UE

09/12/2023 -22:28
Imagine

Președinta Maia Sandu a reafirmat angajamentul R.Moldova în implementarea reformelor pentru aderarea la Uniunea Europeană în discuția telefonică cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Maia Sandu a exprimat speranța că Franța va juca în continuare un rol activ în susținerea R.Moldova în acest demers.

Interlocutorii, de asemenea, au vorbit despre situația de securitate din regiune și despre cooperarea bilaterală și sprijinul Franței în procesul de modernizare a Moldovei, inclusiv în domeniile apărării, reformei justiției, dezvoltării economice și în altele, se arată în comunicatul Președinției.