Maia Sandu, la recepția de Ziua Națională a României: „Consolidarea rezilienței noastre comune trece prin aderarea la Uniunea Europeană”

26/11/2025 -22:04
Imagine
Sursa foto: presedinte.md

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, alături de Președintele Parlamentului Igor Grosu și Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la recepția organizată de Ambasada României la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale a României.

În discursul său, șefa statului a subliniat importanța istorică a zilei de 1 decembrie 1918 și a valorilor care au stat la baza Marii Uniri – pacea, libertatea și democrația – valori care astăzi sunt puse la încercare de contextul regional de securitate. Maia Sandu a remarcat că „trăim sub presiunea unui război brutal la hotarele noastre, ale cărui consecințe ajung până în satele și gospodăriile noastre”, accentuând nevoia de consolidare a rezilienței în fața atacurilor hibride.

Imagine
Sursa foto: presedinte.md

Președinta a evidențiat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova și rolul esențial al proiectelor comune de infrastructură, energie și conectivitate în fortificarea celor două maluri ale Prutului. Maia Sandu a reiterat că întărirea rezilienței comune depinde de parcursul european al Republicii Moldova, proces în care România rămâne cel mai ferm susținător.

„Pe termen lung vom putea consolida reziliența noastră comună doar prin ancorarea fermă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană – un parcurs pe care România îl sprijină cu consecvență și determinare”, a declarat Maia Sandu.

Ziua Națională a României este marcată la 1 decembrie și comemorează adoptarea Rezoluției Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, în 1918.