Maia Sandu: "La modul practic, în regiunea transnistreană se poate face mobilizarea"

29/09/2022 -09:52
Imagine

După anunțul din 21 septembrie al președintelui rus Vladimir Putin, la modul practic, în regiunea transnistreană se poate face mobilizarea în rândurile grupului militar așa-numit GORD, care este prezent ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu toate acestea, președinta Maia Sandu a declarat la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că la moment nu există informații că s-ar fi început procesul de mobilizare pentru a crește numărul acestui grup, notează newsmaker.md.

„Nu avem informații că s-ar fi început procesul de mobilizare pentru a crește numărul acestui grup militar al Federației Ruse de pe teritoriul Transnistriei”, a precizat șefa statului. Ministerul Justiției împreună cu alte instituții vor veni curând cu propuneri de înăsprire a pedepselor pentru cei care vor lupta de partea agresorului.

Totuși este nevoie de a clarifica câteva aspecte, a mai menționat președinta.

„Avem situații când cetățenii Republicii Moldova sunt forțați să se mobilizeze, iar cei care vor merge de bună voie să lupte de partea agresorului, cei care au dublă cetățenie riscă să piardă cetățenia Moldovei. Iar pentru cetățenii Republicii Moldova care nu mai au altă cetățenie, nu este risc de a pierde cetățenia.

Acolo este pedeapsă în conformitate cu legea, și trebuie înăsprită această pedeapsă”, mai menționează șefa statului.

Maia Sandu a mai spus că scopul autorităților este să mențină pacea și pe malul drept și pe cel stâng al Nistrului. Amintim că Putin a anunţat, în 21 septembrie, mobilizarea parţială a rezerviştilor militari, în contextul războiului din Ucraina.