Mai multe gospodării din mediul rural sunt renovate pentru un trai mai confortabil și eficient energetic

04/11/2025 -16:02
Imagine

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) informează că 41 de case din mediul rural sunt în proces de renovare cu lucrări de eficiență energetică adaptate nevoilor fiecărei familii. Printre măsurile realizate se numără izolarea termică a pereților, înlocuirea ferestrelor, modernizarea sistemelor de încălzire și alte intervenții menite să reducă pierderile de energie, scrie provincial.md.

Rezultatele sunt deja vizibile: locuințe mai calde, confort sporit și economii la facturile de energie.

Până la final, vor fi renovate aproximativ 180 de gospodării din întreaga țară prin Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial (FEERM), gestionat de CNED în parteneriat cu Ministerul Energiei.

Sursa foto: provincial.md