Lumina Sfântă va fi adusă și în acest an în Republica Moldova?

02/04/2021 -09:32
Imagine

Lumina Sfântă va fi adusă și în acest an în Republica Moldova, însă deocamdată nu există o decizie privind modalitatea de transmitere, spun reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel.

La momentul de față, intrarea cetățenilor străini în Statul Israel este interzisă, existând doar anumite cazuri de excepție, au transmis reprezentanții Ambasadei pentru curentul.md.

„Totodată, la ziua da astăzi, Mormântul Sfânt rămâne închis pentru publicul larg și nu se permite intrarea enoriașilor pe teritoriul Sacru”, au mai adăugat ei.

Ce ține de Slujba de Înviere, autoritățile israeliene, dar și Patriarhia de la Ierusalim urmează să ia o decizie referitor la cum se va desfășura aceasta.

Menționăm că Lumina Sfântă sau Focul Haric, este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune care se întâmplă în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox. Ulterior, lumina este împărțită tuturor credincioșilor creștini ortodocși. 

În Republica Moldova focul a fost adus 18 ani consecutiv.