Locuitorii orașului Sloveansk, înfricoșați. Teroarea războiului vine spre ei. Au mai rămas 23 mii oameni dintr-o populație de peste 110 mii

07/07/2022 -07:33
Imagine

Civilii continuau miercuri să evacueze orașul Sloveansk, bombardat în estul Ucrainei, următoarea țintă și prioritate a forțelor rusești în planul lor de a cuceri complet bazinul Donbas după patru luni și jumătate de conflict, potrivit AFP.

Foto: hotnews.ro

"Evacuarea este în curs de desfășurare", a declarat primarul Vadim Liakh, transmite hotnews.ro.

"În prezent, au mai rămas 23.000 de locuitori" în Sloveansk, care avea aproximativ 110.000 înainte de conflict, a adăugat el într-o înregistrare video. Și "17 au murit și 67 au fost răniți" de la începutul ostilităților.

În oraș, care a fost bombardat timp de mai multe săptămâni, "infrastructura esențială funcționează încă, dar nu există alimentare centrală cu apă de o lună și o treime din oraș este lipsită în mod regulat de electricitate", a declarat Liakh.

"Principalul meu sfat este să evacuați", a declarat Pavlo Kirilenko, guvernatorul regiunii Donețk, subliniind că "pe parcursul săptămânii, nu a existat o zi fără bombardamente" în Sloveansk.

Loviturile au distrus aproape o treime dintr-o piață, a constatat un jurnalist AFP. Unii locuitori au mers să vadă amploarea pagubelor printre resturile carbonizate. Puțin mai departe, unii au continuat să își vândă fructele și legumele.

"Vom rămâne în casele noastre. Avem subsoluri și ne vom ascunde acolo. Ce altceva putem face? Nu avem unde să ne ducem, nimeni nu are nevoie de noi", a declarat Galina Vassiliivna, o vânzătoare de legume, abătută.

Marți, Pavlo Kirilenko a declarat că ultimele bombardamente rusești, inclusiv cel care a lovit piața, s-au soldat cu doi morți și șapte răniți.

La fel ca alți oficiali locali, Liakh a declarat că forțele ucrainene resping încercările rușilor de a pătrunde în Sloveansk și în orașul său înfrățit Kramatorsk, centrul administrativ al părții controlate de Kiev din Donbas.

El a precizat că "rușii nu se pot apropia" de Sloveansk sau "să-l înconjoare", deoarece sunt blocați de soldații ucraineni la aproximativ 40 de kilometri distanță.

"Cea mai brutală confruntare are loc chiar acum, între Sloveansk și Bakhmut", a rezumat președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, în discursul său de seară.