Liderul grupării criminale „Machena” a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare, după ce Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a transmis instanței dosarul privind comandarea, în 2008, a asasinării unei autorități criminale rivale. Decizia vine după ce Judecătoria Chișinău îl condamnase inițial la 21 de ani de detenție, deși procurorii solicitaseră pedeapsa cu închisoare pe viață.
Crima a avut loc într-un penitenciar cu regim închis din Republica Moldova, fiind executată cu implicarea membrilor aceleiași organizații criminale. Victima a fost ucisă prin lovituri aplicate cu obiecte dure în zone vitale, iar ulterior trupul neînsuflețit a fost transportat la un alt etaj pentru a ascunde urmele faptei. Mobilul crimei a fost dorința de consolidare a poziției grupării „Machena” și de a ascunde informații relevante privind alte infracțiuni similare. Executorilor le-au fost promise privilegii și avansări în ierarhia organizației.
Anterior, cei cinci executori ai asasinatului au fost condamnați la pedepse de până la 13 ani de închisoare. Liderul grupării se află deja în detenție pentru crearea și conducerea organizației criminale, precum și pentru șantaj și pregătire de omor.
PCCOCS continuă eforturile de destructurare a grupărilor criminale, iar doar în perioada ianuarie-octombrie 2025, peste 100 de persoane implicate în crimă organizată au fost condamnate penal în urma dosarelor instrumentate de procurorii specializați.