Liderii europeni au decis! Federaţia Rusă, deconectată de la sistemul de plăţi SWIFT

26/02/2022 -18:20
Imagine

Liderii occidentali au ajuns sâmbătă, după mai multe dezbateri, la un numitor comun privind excluderea Rusiei din sistemul de plăţi SWIFT. Anunţul a fost făcut de ministrul Afacerilolor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, scrie anticoruptie.md.

Portalul pro-guvernamental „Ukrainskaia pravda” a anunţat, cu referinţă la şeful diplomaţiei de la Kiev, că nu a fost deocamdată redactat proiectul de decizie, însă au început pregătirile tehnice pentru implementarea sancţiunii.

„A lucrat toată verticala diplomaţiei ucraineşti – de la preşedinte până la simplii ataşaţi din ambasade. Diplomaţia ucraineană dedică această victorie tuturor apărătorilor Ucrainei”, a declarat ministrul Afacerilor Externe de la Kiev.

Oficialul a mulţumit „miilor de oameni şi celor din diaspora ucraineană, care au făcut presiuni asupra guvernelor lor pentru a susţine această decizie.

Germania, ţara care s-a opus până în ultimul moment deconectării Rusiei de la SWIFT, a acceptat să semneze decizia, fiind convinsă de celelalte guverne occidentale.